Cu capul in nori

DSC_0771Asta mi s-a reprosat mereu. De parca ar fi un lucru rau, o prostie. Ar trebui sa incercati, si la propriu si la figurat. E una dintre cele mai frumoase senzatii din lume. Duminica am sarit cu parasuta si am fost cu toata fiinta in locul din care provin (nu, nu e acolo Moldova pe harta si nu, nu se face vinĀ in nori, dar se fumeaza iarba si de-aia sunt pufosi šŸ˜€ ). Cand ma uit acum la filmare, parca mi se invart ochii, insa atunci faptul ca eram acolo sus parea sa fie ceva aproape natural. Sa fie o pasare? Sa fie un avion? Nup, e Superbubu. Si Superpateu si Superbaltac. ;)) Am zburat! Nu aveam nici cea mai mica posibilitate de control asupra mea. In timp ce incercam sa verific cumva daca mai respir si sa gasesc podeaua sub picioare in cele 20 de secunde in care am cazut in gol cu aproximativ 250 km/ora, ca in toate momentele importante, am avut ganduri profunde:

1. o sa fiu prima idioata care o sa lesine in aer;

2. cum o sa salvez situatia daca tipul cu care am sarit are probleme cu parasuta;

3. eu chiar am o piele foarte fina.

Cand s-a deschis parasuta, m-am bucurat de lumea mica de sub mine. Erau toti atat de mici si eu, in sfarsit, puteam sa ii privesc de sus. “Ma auzi?” ii spun omului pe care il tineam in spate, care tot imi repeta cum sa respir dupa ce i-am zis de doua ori ca mi-e bine. “Asta e cel mai frumos si mai nebunesc lucru pe care l-am facut vreodata.” “Ar trebui sa mai faci si altele.“, imi zice.

Omul parea ca stie despre ce vorbeste. O sa trimit ideea de autocontrol la naiba si o sa ma bucur de toate lucrurile cat pot eu de tare. Am lasat in aer dramele. Nu vreau sa ma mai lupt prosteste. Vreau sa invat. Tot si de oriunde. Nu mi-e frica.DSC_0821

Cand am ajuns jos, am vazut parasuta. Era verde ca ochii, gandurile si vanataile mele de la Prima Evadare. Sa simt din nou pamantul a fost dezamagitor. Apoi mi-am amintit pentru ce sunt cu adevarat recunoscatoare. Pentru voi. Sunteti cei mai frumosi oameni pe care i-am cunoscut vreodata. Multumesc. Datorita voua ma simt puternica, increzatoare si libera sa visez atat cat vreau. Eu am curiozitatea, insa in voiĀ am gasit curajul. A venit momentulĀ sa ma bucur, cum ar zice Cristi elegant, sa-mi scot chestiile pe masa si sa le masor. Pentru ca, prieteni, am cu ce. šŸ˜€

N-am fost niciodata dubioasa, am fost doar in locul nepotrivit. Acum sunt acasa. šŸ˜‰

True story: Brandusa si Iulia merita inghetata si clatite,Ā Claudia are parasuta roz, iar Alex, ceva pe pantaloni. Muhaahah!

si atunci am stiut ca am o chestie pentru tine

UntitledTe-amĀ implorat sa alergam prin ploaie. Erai atat de frumoasa cand parul iti topaia roscat prin apa roasa si ochii iti straulceau picaturi! Ti-am zis ca ar fi de rasul curcilor daca as fi lesbiana. Asta nu te-a speriat si ai ras. Atunci am stiut ca desi nu mai e, o sa am mereu o chestie pentru el.

A fost in ziua cand am mers la Revista de povestiri si ploua ca toti dracii. Ea mi-a tras scaunul la masa si tu ai fugit. M-a invatat sa rulez tigari si mi-a zis sa am grija cu bicicleta pana la Cluj. Am mintit-o ca nu mi-e frica, desi imi era. Acum e un el.

Te-ai dus sa socializezi. Priveam cu invidie cat de tare iti placea. Apoi a venit el si m-a lovit linistit cu o privire neagra-maronie. E cel mai inteligent si mai empatic om pe care l-am cunoscut vreodata. Credeam ca a venit sa ma intrebe de sanatate, dar nu zicea nimic. Uneori sageta pierdut sticla de bere. Intrasem in panica, credeam ca trebuie neaparat sa spunĀ ceva. Nu am zis nimic si dupa un timp am inceput sa ma simt in siguranta. Am ascultat, am simtit siĀ am inteles. Se facuse liniste. Voiam sa nu mai pleceĀ candĀ a inceput sa-i iasa ploii fum pe urechi. A fugit sub o prelata. As fi vrut saĀ merg cu el, dar mi-a trecut prin cap ca ar fi dubiosĀ pentru ca mie imi place ploaia.

Asa ca am lasat-o sa mi seĀ scurga pe spate asemeni unuiĀ cactus lichid si rece. Am vrut sa o las sa ma descopere si am ras.

Te-am chemat.

Te-amĀ implorat sa alergam prin ploaie. Erai atat de frumoasa cand parul iti topaia roscat prin apa roasa si ochii iti straulceau picaturi! Ti-am zis ca ar fi de rasul curcilor daca as fi lesbiana. Asta nu te-a speriat si ai ras.

Om cu bicicleta la cap

UntitledCand sunt fericita mi se inroseste usor mana stanga, imi stralucesc ochii si pare ca ard a ceva usor malefic. Imi trec prin minte zeci de mii de imagini cu lucruri pe care as putea sa le fac si le simt sunetele, simt mirosul libertatii si al setimentului de niciun om pe o raza de 1 km, respir ca Parvu culorile ametite de drumul serpuit taiat in doua de bicicleta mea.

Azi n-am fost fericita pentru mine,Ā am citit despre visul unui om cu bicicleta la cap siĀ Ā am vazut ideea omului materializandu-se. Mi-au stralucit ochii. Nu-l cunosc pe om, dar e de-al nostru. Vreau ca el sa-si ia bicicleta, sa plece si sa se bucure. Si mai vreau sa-l sustineti cum ati facut si cu bicicleala noastra.

De ce?

– oamenii curajosi, pasionati, liberi si vii imi incarca bateriile

– imi plac visele cu biciclete

– uneori imi mai zboara mintea la Drumul matasii

– pentru ca sustin cu tarie proiectul omului

– imi plac mancarurile picante, dar asta e din alta poveste šŸ˜€

Cititi, minunati-va si votati aici.

Radu, bafta si sa ai vant din spate! šŸ™‚

Calatoria continua

Ne-am trezit de dimineata sa prindem trenul de 9. Pe intuneric, pe la 5:45 noi deja eram pe bicicleta, asa ca am ajuns relativ repede la Feleacu. Sau am adormit la volan. Urcarea a fost cum a fost, am mentionat de rude decedate, am mai mers pe jos. Dar coborarea…Pfu! Coborarea…De la frig si viteza am plans ca Sailor Moon pana aproape de intrarea in Cluj. Am tras un frig in dimineata asta, ca niciodata. Am pedalat ca un sloi cu fata rosie. A meritat fiecare secunda pentru ca i-am dat la ficati Feleacului si am ajuns la Cluj. Stiu la ce va ganditi, suntem smechere. Nu pot decat sa confirm. šŸ˜‰

Am pierdut insa trenul de 9, desi am fi putut ajunge la timp. Ceasului meu inteligent i s-a consumat bateria si a ramas in urma cu o ora. Prin urmare, am profitat de timpul asa zis liber pe drum, iar cand am ajuns in gara am descoperit surpriza, trenul nostru plecase de aproximativ 10 minute. Oftica o sa ma chinuie vreo saptamana.

In povestea asta, fiecare zi a fost diferita. Unele au fost cu soare intens, cand m-am ars doar pe mana stanga si cu dungi pe fata de la casca. In altele a plouat si atunci am invatat sa stam si sa ne bucuram in liniste si nemiscare. Peisajele au fost superbe peste tot, am fost peste nori si sub ei, am condus lumea de pe bicicleta.

Oamenii pe care i-am cunoscut sunt diferiti de tot ce stiam pana acum, sunt buni, vii, interesanti, umani, surprinzatori. Ei mi-au schimbat perspectiva. Ei au facut din aceasta experienta mai mult decat un traseu, mai mult decat incercarea mea de a-mi gasi curajul, a-mi trai libertatea si a demonstra o idee. Nu o sa uit niciodata cat de protectivi si deschisi au fost fata de noi cei din familia Iordache, nu o sa uit niciodata vorbele bune si ciorba doamnei Corina, vivacitatea si strugurii domnului Mihai, curajul si entuziasmul Nicoletei, ploaia de ioi. Toti acesti oameni m-au invatat ceva.

Au fost momente bune, unele mai putin bune, dar peste toate am trecut intr-o hilizeala continua. Sunt fericita, am cei mai frumosi oameni din lume de partea mea, voi cei de acasa, si Clau, cu care as avea incredere sa merg pana in varful lumii in pantaloni scurti.

Aceasta calatorie a fost o adevarata aventura. A noastra si a voastra. Multumesc ca ati fost mereu cu noi, pentru incurajari, pentru ingrijorarea voastra, pentru sfaturi, pentru ca ne-ati urmat pe fiecare deal si vale, la fiecare hilizeala, ploaie si cimitir. Asta nu e sfarsitul, calatoria abia incepe.

Abia astept sa ajungem acasa pentru ca cei care au crezut ca ajungem pana in maxim Brasov sa ne faca cinste cu o bere. Suntem in tren acum. Venim.

DSC_0658

DSC_0737

De trei ori ioi si de doua ori ploaie

DSC_0267

Ieri am fost dureros de obosite si am cazut busteni in Targu Mures. Multumim, Nicoleta! Am dormit foarte bine la tine acasa.

Ne-am trezit devreme anticipand o zi dificila. Am zis sa plecam la vanat de haleala. Surpriza, surpriza! In Ardeal nu prea e deschis in weekend. De aceea, a trebuit sa stabilim cine va fi cea mancata dintre noi doua in salbaticie, am ales sa fiu eu norocoasa dat fiind faptul ca ma ratacesc cu talent si sunt predispusa la accidente.

Nu dupa mult timp, am gasit un Kaufland deschis unde Clau a avut o mica discutie cu o vanzatoare:

“- De unde veniti?

– Din Bucuresti.

– Ioi! De cand sunteti pe drum?

– 8 zile.

– Ioi!! Doar voi?

– Da.

– Iooi!!!”

Am pedalat cu spor, curaj si fara dealuri mai mult de jumatate din traseul stabilit pentru azi pana cand au venit vreo doi nori din directii diferite si au inceput sa toarne cu galeata. Nu stiu daca suntem norocoase de la natura sau am calcat recent in ceva, dar am gasit o statie de autobuz acoperita unde am stat vreo ora. Am luat pranzul acolo pana s-a oprit ploaia. M-a stropit zdravan un tir. Dar a fost bine, oricum imi era cald.

Am mai miscat noi putin din roti si am ajuns in Turda. Si iar ne-a lovit ploaia, mai rau, mai mult, mai cu pasiune. Ploua de facea bulbuci. Clau a intins un izopren si am stat sub o bolta vreo ora jumatate. Am stat asa in ploaie fara sa vrem nimic, fara sa asteptam nimic, fara sa avem nimic. Am impartit mancarea cu un caine si niciodata nu am fost mai linistita. Asta a durat o ora siĀ Ā jumatate. Aratam ca niste oameni fara casa si asta si eram. Poate ca asa seĀ simte uneori libertatea.

Am ajuns unde ne-am cazat. Cand a iesit gazda si ne-a vazut a inceput sa rada. “Tocmai ma uitam la Turul Spaniei si acum veniti voi!”
DSC_0273

Nu stiu ce zice Clau, dar eu am emotii pentru maine. O sa ma lupt cu groaza groazelor, panta vietii, spaima rotilor, Dealul Feleacului. Ma gandesc la el de trei zile. Si trebuie sa-l urcam mai cu talent ca sa putem prinde trenul din Cluj.

Daca avem noroc, maine seara suntem in Bucuresti.

Iesi naibii din casa

De dimineata a inceput sa ploua in Sighisoara si nu se mai oprea. Dupa ce ne-am pus la curent cu muzica actuala de la televizor, cand ne-a zis Chirila sa iesim naibii din casa am zis ca e momentul. Culmea e ca s-a oprit ploaia, am tot mers dupa nor, pe langa nor, peste nor si inaintea lui. Am avut un noroc nebun pana in Targu Mures. Cred ca a plouat peste tot, doar ca noi am avut o umbrela magica. šŸ˜€

Pana la Targu Mures a fost frumos, dealuri peste dealuri. Sau asa le-am vazut eu. Am vazut si camile si o oaza dupa dunele de nisip. Am zis ca arunc bicicleta peste parapeti si o iau pe jos. M-am potolit repede cand ne-am oprit sa luam un breakfast at Tiffany’s (cunoscut ca si pranzul langa cimitir).

Am avut socul vietii cand am intrat in oras. Aparent, toata lumea vorbea doar maghiara. Stiam ca se vorbeste in zona, dar chiar toata lumea? Dupa intense procese de analiza, am decis ca fiecare poate sa vorbeasca ce limba vrea in Romania, atata timp cat respectam acelasi legi, platim aceleasi taxe si suntem oameni, nu in ordinea asta. Mai tarziu, am vazut ca se vorbeste si romana. M-am potolit.

Am intrat in oras ca doua maimute. Asta e singura mea explicatie pentru faptul ca oamenii se uitau dubios la noi. Si nu exagerez, au fost momente de intors capul pe strada brusc, oameni care s-au oprit si carora le-au iesit ochii. A fost infricosator. Sau am pedalat eu prea mult.

Azi mi-a fost dor de casa, de casa mea, de oamenii mei, de alegerile mele. Acum stiu ca sunt toate bune si ca sunt exact in locul unde trebuie sa fiu.

S-ar putea sa obosesc, insa nu mai avem mult pana la Cluj. E posibil sa ies vie din toata treaba asta. Si nici n-am facut pene, nici lantul nu l-am rupt. Am ulei de lant pe pijamale, dar e bine. Nu, nu am pedalat in pijamale, dar poate incerc maine. Ma gandesc cu entuziasm la Dealul Feleacului. Al meu e.

Maine vom fi in Turda.

Home, sweet home

DSC_0501

Avem dungi pe fata de la casti, ca ne-am bronzat frumos. Nu se putea altfel. Clau rade de vreo jumatate de ora. Asta am facut toata ziua de fapt,Ā am ras mult, cu pofta, ca si cand nu ar fi ieri, ca si cand nu ar fi maine.

De ieri seara ma simt acasa. Ma simt in siguranta, oamenii sunt perfecti, mirosul e perfect, briosele sunt rotunde si pufoase, ceaiul miroase a bucurie si a alt timp. Clau topaie de la un loc la altul, de la un scaun pictat la un alt obiect dubios. Azi ne-am gandit la oamenii pe care ii iubim, ca ne-ar placea sa fie aici. Mi-ar placea sa locuiesc aici. Mi-as face o pensiune mica, as servi la mese si as vorbi cu oamenii. Le-as cunoaste povestile, le-as trai si le-as scrie. Ar fi de vis. E atat de frumos aici incat atunci cand la radio se spune intr-o melodie linistita ca cerul e albastru, te uiti si chiar e. O sa ma mai intorc aici, de mai multe ori, pana imi ies ochii, ii pun inapoi si vin din nou.

Sunt foarte “simtitoare” aici. Daca mananc un strugure, stau jumatate de ora sa ascult pana cand termina de cantat ingerii. Daca trece un fluture, inteleg mai bine melodia “Cry me a river”.

Ce e interesant aici e ca am gasit putini localnici. Daca ceri niste indicatii trebuie sa te asiguri in primul rand ca persoana respectiva stie romana, apoi ca e din Sighisoara. Sunt multi oameni din afara care apreciaza zona, sunt multi oameni iubitori de munte si drumetii care vin aici. Mi-a placut sa-i studiez de la distanta. Mi-a placut sa trec pe langa oameni care vorbesc si sa nu am nici cea mai vaga idee ce spun.

Culmea coincidentei pe ziua de azi e ca la Profi ne-am intalnit cu o persoana care ne-a ajutat sa ajungem in Piata Mare in Sibiu. A recunoscut-o Clau si i-a spus ca ne-am mai intalnit cu ea alaltaieri. “A, voi sunteti fetele cu bicicletele…Cum ati ajuns?”

Maine vom fi in Targu Mures la Nico, prietena lui Clau. Abia astept!